29 noiembrie 2024. Poezia "Ninsoare în cer" prezintă două tablouri ale existenței umane, mai exact a celor răscumpărați prin Jertfa Domnului Isus. Astfel, prima strofă surprinde fragilitatea, efemeritatea, dar și curăția în viețuirea lor pe acest pământ. De asemenea, este sugerată nepăsarea și chiar batjocura față de această categorie de oameni. Trecerea norului și a anotimpului rece inspiră trecerea inevitabilă a timpului, culminând cu invocarea dorului ființei umane de "un sfânt anotimp", adică de o existență ce îi trancede condiția... Cealaltă jumătate a poeziei, inițiată prin "Să ningă... Să ningă...", surprinde tânjirea copiilor Lui Dumnezeu după veșnicie, în locul efemerității... aceasta coincizând cu acel anotimp. "Ninsoarea în cer" reprezintă, de fapt, o metaforă a ridicării Bisericii în văzduh, "fulgii" fiind de această dată prezentați prin peisajul unor lumini eterne care urcă spre cer, împodobindu-l. Ultima strofă, în antiteză cu prima, se încheie printr-o comparație exprimată printr-o metaforă. "Floarea frumoasă de ger" (ce mă trimite cu gândul la acele "flori" minunate care se țes pe sticla ferestrelor când este ger) inspiră ideea de unitate, în primul rând, dar și de frumusețe gingașă și de curăție, atributele Miresei Domnului Isus.